Ușurare în Conducere

S-a spus că totul se ridică și cade odată cu conducerea. Liderii spun adesea acest lucru atunci când organizației îi merge bine — rareori o spun când aceasta se confruntă cu dificultăți. Știu că avem tendința de a căuta scuze pentru neajunsurile sau eșecurile din conducere. Vrem să dăm vina pe alții, pe economie sau pe cultură. Alții, însă, simt o povară de vinovăție, un sentiment de eșec, atunci când organizația lor se chinuie. Acesta este adesea cazul pastorilor. Nu vreau să caut scuze, dar vreau să ofer o oarecare ușurare.
Am avut privilegiul de a păstori trei biserici în creștere. Cu toate acestea, am experimentat, de asemenea, disperarea profundă și durerea provocată de luptele din slujire. Recent, în timpul unei perioade dificile, Dumnezeu mi-a dat trei cuvinte de mare încurajare care mi-au adus alinare.

Când nimeni nu te urmează, este posibil să conduci totuși. Am auzit adesea că un bun test al conducerii este dacă te uiți în spatele tău și nimeni nu te urmează, înseamnă că nu conduci. Ideea este că, dacă ești un lider bun, vei comunica întotdeauna bine, vei inspira încredere și vei avea o viziune contagioasă. Acest lucru va face ca oamenii să te urmeze. Dar, în timpul unui post recent, Dumnezeu mi-a amintit că, dacă Moise ar fi luat decizia populară la Muntele Sinai, i-ar fi condus pe israeliți înapoi în Egipt. În Ioan 6, Biblia spune că Isus a vorbit într-un mod atât de plin de confruntare încât majoritatea oamenilor nu L-au mai urmat.

Ca pastori, datoria noastră este să ne rugăm, să-I cerem lui Dumnezeu direcție și să le cerem oamenilor noștri să ne urmeze. În cultura de astăzi, pare dificil pentru mulți să se supună autorității în orice domeniu (citiți blogul meu, „Oameni în protest!”). Deși acest lucru întristează orice pastor, există unii care nu vor face următorul pas al călătoriei alături de el. Ușurarea vine știind că datoria noastră este să conducem — dar nu îi putem forța pe alții să ne urmeze.

Am rămas fără praf magic. Mulți oameni din biserica noastră au o mare încredere în personal. Acest lucru este minunat. Cu toate acestea, uneori acea încredere poate merge prea departe. Ca lideri, se așteaptă adesea de la noi să rezolvăm probleme care, uneori, nu pot fi rezolvate. Când simțim aceste așteptări, ne simțim adesea ca niște perdanți pentru că nu putem repara toate problemele. Îmi amintesc că, în urmă cu câțiva ani, un grup mic de oameni a venit la mine în legătură cu un membru ineficient al personalului. Și alții mă abordaseră anterior în legătură cu acest individ. Deși, din obișnuință, îmi apăr personalul, știam că există probleme. Am încercat să-l ajut, să-l încurajez și să-l ghidez pe parcursul a câteva luni. Apoi am avut niște întâlniri serioase cu el (ultimatumuri). Nimic nu a funcționat. În cele din urmă, a trebuit să-l eliberez din funcție. Reacția chiar a celor care se plângeau a fost de surpriză și consternare: „Nu am vrut să-l concediezi; am vrut să-l repari!”

Uneori, dacă oamenii te percep ca pe un lider bun, ei cred că poți presăra „praf magic” sau o poțiune magică peste cineva sau ceva și totul se va repara. Totuși, unii oameni și unele situații pur și simplu nu pot fi reparate. Noi suntem pastori și lideri, nu făcători de minuni. Este o ușurare să știm că niciunul dintre noi nu deține „praf magic”.

Bisericile trec prin încercări. La fel cum indivizii trec prin încercări și adversități, la fel o fac și bisericile. Dumnezeu dorește ca fiecare biserică să devină mai sfântă, mai dependentă de El și întotdeauna concentrată pe Hristos. Uneori acest lucru necesită adversitate. Uneori, în calitate de creștini, trecem prin încercări și picăm testul. La biserici, însă, 80% pot trece testul și 20% pot eșua, iar acest lucru va arăta și se va simți ca un eșec. În perioadele de testare, liderii laici trebuie să intervină și să calmeze drama. Ei trebuie să-i asigure pe credincioșii mai noi că Dumnezeu face o lucrare specială. Fără scuze — doar un pic de alinare.

Voi ce credeți?