O Biserică pe care Duhul o va binecuvânta

Ați văzut vreodată o biserică dezbinată să crească? Nu există sănătate sau creștere adevărată a bisericii fără mișcarea Duhului Sfânt. În pregătirea pentru Cincizecime, Biblia ne învață că ucenicii lui Isus erau „într-un cuget” (Faptele Apostolilor 1:4). Ioan ne învață că Duhul este ca vântul - nimeni nu știe încotro va sufla. La fel este și cu Duhul.

Personal, am văzut pe Dumnezeu depășind unele decizii proaste în biserici, dar nu am fost niciodată martor la mișcarea Duhului Sfânt într-o biserică dezbinată. Una dintre cheile majore ale creșterii la First Baptist Oviedo a fost unitatea bisericii noastre. Cred cu adevărat că această unitate este necesară pentru a vedea lucrarea supranaturală a lui Dumnezeu. Efeseni 4:3 spune: „căutaţi să păstraţi unirea Duhului, prin legătura păcii”.

Atunci, cum putem justifica luptele din denominațiunea noastră? Dar doctrina falsă? La urma urmei, cum putem fi atât uniți, cât și să luăm o poziție fermă pentru convingerile noastre? Nu implică unitatea un anumit nivel de compromis?

Acest lucru poate fi explicat cel mai bine prin înțelegerea diferenței dintre convingere și preferință. O convingere este o credință după care trăiești - fără compromis. Uneori trebuie să lupți pentru convingeri. O preferință este ceva în care poți crede cu tărie, dar recunoști că există momente în care acele credințe trebuie compromise.

Dacă Isus este Domnul nostru, trebuie să ne extragem convingerile exclusiv din Biblie. Preferințele vin din „tradiții”, „tabuuri” și poate din Scripturi izolate, greu de interpretat. Aceste preferințe pot varia de la stilul muzicii, ordinea serviciilor de închinare, până la relocarea bisericii sau chemarea unui membru în personal. Problema este că adesea ne confundăm convingerile cu preferințele.

De exemplu, dacă un membru al bisericii crede cu tărie că poziția sa este corectă, are tot dreptul să-și expună cazul cu calm într-o ședință de afaceri a bisericii. Dacă biserica nu votează cu el și nu este o problemă scripturală (nu are un capitol și un verset care să o susțină), atunci el trebuie să susțină biserica în orice decizie pe care o iau. Pe de altă parte, dacă biserica se abate de la Scriptură, s-ar putea să fie nevoit să caute un alt loc de închinare.

Odată ce oamenii încep să ia atitudine pentru preferințele lor, în detrimentul unității, biserica va experimenta diviziune. Cuvântul lui Dumnezeu nu mai este ghidul, ci tradițiile și dorințele noastre devin primordiale. Membrii încep să ia partea cuiva, să bârfească și să critice conducerea.

Adesea, pentru a calma diviziunea, liderii încearcă apoi să mulțumească oamenii, în loc să-L mulțumească pe Domnul - o rețetă pentru dezastru! Întotdeauna vor exista unii care se vor plânge sau vor susține cu îndrăzneală preferințele lor. Cum ne protejăm împotriva unei astfel de dezbinări? O cheie în biserica noastră sunt liderii laici. Așa cum a spus John Maxwell: „Fiecare lider poartă cu el două găleți oriunde merge. O găleată are benzină, cealaltă apă”.

Când un membru este negativ, liderul are de ales. Fiind de acord, el își folosește benzina și aprinde un foc de critică. Folosind găleata sa cu apă, cu un comentariu adecvat, el poate stinge scânteia care s-ar putea transforma într-o problemă majoră.
Al doilea comentariu făcut devine mai important decât primul. Pastorii și liderii laici trebuie să-și asume responsabilitatea personală pentru unitate. Acest lucru va crea o atmosferă propice pentru mișcarea Duhului.

Unde începe cu adevărat unitatea? Cum poți pune o fundație de unitate pentru creșterea bisericii? Până data viitoare...