Mergând până la capăt

Un lucru remarcabil s-a întâmplat la Jocurile Olimpice din 1968. În timp ce concura la maratonul din Mexico City, John Stephen Akhwari din Tanzania a suferit crampe din cauza altitudinii ridicate a orașului. La kilometrul nouăsprezece al cursei de patruzeci și doi de kilometri, Akhwari a căzut după ce a fost lovit de alți alergători în timp ce se luptau pentru o poziție mai bună, tăindu-se, dislocându-și genunchiul și rănindu-și grav umărul la impactul cu pavajul dur. Dar Akhwari a continuat să alerge și a terminat cursa cu dureri mari — și pe ultimul loc.

Când a trecut în sfârșit linia de sosire, la o oră după câștigător, o mică mulțime care rămăsese l-a aclamat. Când a fost intervievat mai târziu, un reporter l-a întrebat: „De ce ați continuat? Erați rănit. Nimeni nu v-ar fi învinovățit dacă ați fi renunțat.” Akhwari a răspuns: „Țara mea nu m-a trimis la cinci mii de mile distanță pentru a începe cursa. M-a trimis la cinci mii de mile distanță pentru a termina cursa.”

Există ceva admirabil și special la o persoană care refuză să renunțe în mijlocul unor mari adversități. Admirăm pe cineva care continuă să se ridice după ce a căzut de nenumărate ori. Cu toții trecem prin circumstanțe în viața noastră când suntem tentați să renunțăm, iar persoanele precum Akhwari ne inspiră să mergem mai departe. Suntem tentați să renunțăm în vremuri grele pentru că ne simțim fără speranță. Credem că renunțarea ar fi cel mai grozav sentiment pe care ni-l putem imagina, pentru că ne-ar salva de stres și descurajare.

Cu toate acestea, există un preț mare de plătit pentru renunțarea înainte ca cursa noastră să se termine.

• Renunțarea ne afectează credința. Credința crește atunci când trebuie să o folosim. Renunțarea ne face să cedăm înainte ca credința noastră să se poată dezvolta și să producă roade.
• Renunțarea oprește creșterea noastră spirituală. Romani 5:3-5 ne învață că încercările prin care trecem ne ajută să ne maturizăm în Hristos.
• Renunțarea Îl jefuiește pe Dumnezeu. Îl jefuiește pe Dumnezeu de slava Sa în lume. Demonstrăm prin viața noastră că există puține beneficii în a ne încrede în El. (Evrei 11:6)
• Renunțarea ne împiedică să primim binecuvântarea lui Dumnezeu. „Căci aveți nevoie de răbdare, pentru ca, după ce ați împlinit voia lui Dumnezeu, să puteți primi ceea ce a fost promis.” (Evrei 10:36)

Deci, cum putem îndura în mijlocul adversității?

În primul rând, trebuie să privim în urmă — amintindu-ne ce a făcut Dumnezeu în trecutul nostru. Capitolul 11 din Evrei este plin de mărturii ale celor care s-au confruntat cu încercări și au îndurat. Nimic nu construiește credința mai repede decât să ne amintim cu recunoștință ceea ce Dumnezeu a făcut deja pentru noi.

Apoi, trebuie să privim în sus. Evrei 12:2 spune: „...având privirile ațintite asupra lui Isus, Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea și a șezut la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.” Continuați să priviți la Isus, care are toată puterea de a ajuta în orice situație.

În cele din urmă, trebuie să privim înainte. Evrei 12:3 ne învață: „Gândiți-vă dar la Cel ce a suferit din partea păcătoșilor o împotrivire așa de mare față de Sine, pentru ca să nu vă pierdeți inima și să nu cădeți de oboseală în sufletele voastre.” Odată ce ne amintim ce a făcut Dumnezeu în trecutul nostru, Îl facem pe Isus punctul central al prezentului nostru, astfel încât să ne putem pune mai ușor speranța în El pentru viitor.

Amintiți-vă, Dumnezeu nu ne-a trimis aici pentru a începe cursa, ci pentru a o termina